Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina se confruntă cu un deficit de medici la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), în condițiile în care la ultimul concurs de angajare pentru două posturi de specialist în medicină de urgență, organizat la finalul anului trecut, nu s-a prezentat niciun candidat.
Cătălin Rotea, managerului spitalului a declarat că problema este cauzată de volumul de muncă foarte mare caracteristic acestei secții.
"Avem nevoie de încă doi medici specialiști la UPU și din păcate ultima dată când a fost organizat concurs pentru cele două posturi de medic specialist în medicină de urgență nu s-a prezentat nimeni. Este o problema pentru că la UPU volumul de muncă este foarte mare. Acum sunt șapte medici la UPU iar numărul cazurilor este de peste 100 zilnic", a spus Rotea, potrivit hotnews.ro.
El a precizat că SJU Slatina are nevoie și de încă un medic neonatolog și este în derulare un concurs pentru ocuparea acestui post vacant. Se va mai organiza și concurs pentru ocuparea unui post de medic cardiolog care să lucreze în ambulatoriul de specialitate al spitalului.