Filmul integral al încătuşării lui Ilie Năstase, făcut public: Schimbul de replici dintre fostul tenismen și polițiști (VIDEO)

Filmul integral al încătuşării lui Ilie Năstase a fost făcut public. Acesta redă dialogul pe care fostul tenismen l-a purtat cu agenţii de poliţie care l-au oprit în trafic. Între timp, Ilie Năstase a făcut şi câteva declaraţii cu privire la reţinerea sa, în care infirmă faptul că ar fi refuzat să se legitimeze, informează B1 TV.

În seara de 25 mai, un echipaj al Poliţiei Rutiere l-a oprit în trafic pe Şoseaua Nordului pe fostul tenismen. După un schimb de replici între Ilie Năstase şi agenţii de poliţie, acesta ar fi pornit maşina de pe loc după ce a fost somat să oprească şi să se legitimeze. Un alt echipaj l-a blocat ulterior în trafic, potrivit şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei. Însă spiritele s-au încins în momentul în care agenţii i-ar fi cerut să coboare din maşină.

Poliţiştii spun că fostul jucător de tenis a refuzat să sufle în etilotest şi a devenit agresiv cu ei, motiv pentru care a fost necesară încătuşarea acestuia şi ducere, pentru recoltarea de probe biologice, la sediul Istitutului Naţional de Medicină Legală, unde a făcut totuşi testul.

Fostul jucător de tenis a declarat ulterior că nu a refuzat să se legitzimeze, însă a fost luat pe sus de agenţi înainte să apuce să prezinte actele.

Totodată, fostul tenismen a recunoscut că a băut şi susţine că a suflat în etilotest chiar la faţa locului.

Ilie Năstase susţine că nu va lăsa lucrurile aşa, ci va merge să depună o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Întrebat dacă totuşi îi pare rău pentru că s-a urcat băut la volan, fostul tensimen a răspuns afirmativ şi chiar le-a mulţumit poliţiştilor că l-au oprit şi l-au ferit de un eventual accident.

Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit dosar penal pentru refuz de prelevare a mostrelor biologice. Acesta a primit o amendă de o mie de lei, după care a fost lăsat să plece.

Câteva ore mai târziu, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Ultima oră
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”