Liderul PNL, Ludovic Orban, a vorbit duminică despre o eventuală candidatură a lui Tudor Chirilă la viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei din partea formaţiunii liberale.
Orban a dezminţit că ar fi avut discuţii cu Tudor Chirilă pe acest subiect, precizând că pentru o asemenea funcţie trebuie un candidat care să aibă „experienţă administrativ㔑.
„A fost un fake news. Îl apreciez ca om de cultură (…), dar la Primărie trebuie să pui un om cu experienţă administrativă”, a mai spus Orban, după ce în urmă cu două săptămâni în presă au apărut informaţii că s-au purtat discuţii cu artistul Tudor Chirilă pentru o eventuală candidatură.
Preşedintele PNL a mai anunţat, la Mediaş, că până la finalul toamnei vor fi stabiliţi candidaţii liberali pentru Parlamentul European.
„O să adoptăm în Consiliul Naţional criteriile, procedura, calendarul de alcătuire a listelor pentru Parlamentul European şi orice candidat care reprezintă orice filială va fi în această competiţie, care va porni după decizia Consiliului Naţional şi cred că până la sfârşitul toamnei vom finaliza listele. E foarte importantă lista pentru Parlamentul European. (…) Trebuie să trimitem oameni reprezentativi, oameni care au în spate cariere, oameni care au experienţă în relaţii internaţionale, oameni care deţin competenţe în anumite domenii, care eventual să fie şi recunoscuţi pe domeniile respective în comisiile de specialitate în care îi trimitem. (…) Vom avea grijă să trimitem oameni de calitate, oameni care să ajute România, să fie respectaţi de colegii lor”, a spus într-o conferinţă de presă Ludovic Orban, potrivit Agerpres.