Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, este primit, marți, la sediul MAI de ministrul Carmen Dan.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, discuțiile dintre cei doi se vor axa pe teme de actualitate de interes pe agenda europeană cu accent pe cooperarea bilaterală în domeniul securității.
„Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, se va întâlni marți, 23 octombrie a.c., la sediul MAI, cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul de Interne al Republicii Italiene, Matteo Salvini. Discuțiile dintre cei doi oficiali vor viza teme de actualitate de interes pe agenda europeană cu accent pe cooperarea bilaterală în domeniul securității și colaborarea în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului UE. La finalul întrevederii, oficialii vor susține declarații de presă”, se arată în comunicatul citat.
Matteo Salvini va purta discuții și cu Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Cunoscut drept un eurosceptic, Salvini i-a acuzat în repetate rânduri pe romii din țara sa de „numeroase furturi şi ilegalităţi”.
De asemenea, referindu-se la traficul de persoane din Europa de Est, Salvini a declarat că “există un import de sclavi din ţări comunitare: România şi Bulgaria”.