Au trecut mai bine de 11 ani de când avocata Elodia Ghinescu a dispărut fără urmă, iar anchetatorii provestesc, acum, în premieră, ce s-a întâmplat în ultima noapte în care aceasta a fost văzută.
Potrivit declarațiilor șefului echipei de investigatori, aceștia au găsit urme de sânge în apartamentul conjugal, cu ajutorul unor dispozitive de ultimă generație.
Această descoperire a contribuit în mod decisiv în stabilirea vinovatului. Astfel, acuzatorii au ajuns au ajuns la concluzia că polițistul Cristian Cioacă a secționat în baie trupul neînsuflețit al avocatei, pe care l-a ascuns apoi.
”Tot dormitorul are trei straturi de vopsea. In locul in care s-au descoperit urme sunt cinci straturi de vopsea. Ceea ce inseamna ca dupa producerea decesului si stropirea peretului s-a mai aplicat un strat de glet si un strat de vopsea. Sub parchet s-a gasit o cantitate, o urma care ne-a dus al concluzia ca a fost o cantitate apreciabila de sange, datorita marimii pe care s-a intins. Aceste doua lucruri ne-au determinat sa credem ca locul producerii crimei este in dormitor intre pat si perete”, a explicat comisarul șef Vasile Viorel.