Viorica Dăncilă: România și-a luat angajamentul de a adera la zona euro până în 2024

Aderarea României la zona euro este un angajament luat de autorități pentru a fi îndeplint până în 2024, a anunțat premierul Viorica Dăncilă de la Bruxelles.

„România şi-a luat angajamentul de a adera la zona euro odată cu îndeplinirea condiţiilor, iar, recent, am setat un orizont temporal clar pentru acest obiectiv, anul 2024. La rândul meu, îmi asum că voi depune diligenţele necesare pentru a conduce ţara mea în această direcţie”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi, la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri despre viitorul Uniunii Europene, intitulată „Cores and Peripheries in Europe? A Europe NEXT Project”, organizată de Institutul Aspen România la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE.

Aceasta a subliniat că „niciodată nu a ezitat să privească cu deschidere orice iniţiativă menită să aprofundeze cooperarea europeană”.

„În acelaşi timp, ne aşteptăm şi ca fiecare iniţiativă să privească cu deschidere România. Avem autoritatea morală de a aborda acest subiect, cu atât mai mult cu cât eforturile noastre de a adera la Spaţiul Schengen nu au primit încă un răspuns de aproape 10 ani. Cu toate acestea, asigurăm cu succes securitatea unei extinse părţi externe a Uniunii Europene, contribuind activ la procesul de consolidare a instrumentarului de securitate în plan european”, a mai declarat Dăncilă.

Această declarație vine înainte ca, miercuri, Viorica Dăncilă şi membrii Cabinetului să participe la reuniunea comună a Guvernului României şi a Comisiei Europene.

Ultima oră
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca