Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu a putut lua parte la congresul USL de sâmbătă din motive medicale. Liderul social-democraților, Victor Ponta, a declarat că fostul președinte a avut un „puseu de tensiune”, a mers la spital pentru analize și în prezent se află acasă, analizele sale fiind bune.
„Am vorbit cu domnul preşedinte Iliescu dimineaţă, m-a sunat. A avut un puseu de tensiune, a fost la spital, iar analizele sunt în regulă. Este în stare foarte bună, dar evident că este acasă. A urmărit evenimentele de astăzi, m-a felicitat şi slavă Domnului că toate lucrurile sunt bune„, a declarat Ponta după congres.
Anterior, Sorin Oprescu spunea că nu a apucat să vorbească personal cu Ion Iliescu, dar că ştie că era răcit.
„Era răcit, îşi trăgea nasul mai rău ca mine, acum o săptămână„, spunea Sorin Oprescu.
La jumătatea lunii ianuarie, Ion Iliescu a fost operat la Spitalul Elias din Capitală, pentru un polip la colon. Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, unde i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut „o indispoziţie digestivă”.