Prima bancă de celule stem dintr-un spital privat, inaugurată la Institutul Clinic Fundeni

Prima bancă de celule stem dintr-un spital privat, inaugurată la Institutul Clinic Fundeni
Foto: cellnews-blog.blogspot.com

Românii bolnavi care au nevoie de transplant medular ar putea fi operaţi şi în România. Şi asta pentru că la Institutul Clinic Fundeni s-a inaugurat, joi, prima bancă de celule stem dintr-un spital privat. Dacă în prezent, această procedură costă statul român peste 100 000 de euro, iar listele de aşteptare scad şansele pacienţilor, în viitorul aproiat, românii vor avea acces la celule de la donatori neînrudiţi atât din ţară, cât şi din străinătate.

În prezent, statul român plăteşte aproximativ 100.000 de euro pentru o operaţie de transplant în străinătate, iar viaţa pacientului este pusă în pericol, pentru că transferul lui într-o altă ţară întârzie procedurile medicale chiar şi cu câteva luni. Noua bancă de celule stem, o investiţie de 250 000 de euro vine în sprijinul bolnavilor, care vor putea face proceduri de transplant şi în România, iar cei cu probleme vor avea mai multe şanse la viaţă.

”Pe pacienţii care au nevoie de transplant și nu au donator deschiderea registrului îi va ajuta esențial. Deja deschiderea înseamnă cautarea în Registrul Român, ceea ce ar însemna o procedură mult mai rapida, mai comoda și mai ieftina pentru statul român” a spus Alina Tănase, director al Centrului de Transplant Medular.

”În bancile private care există în acest moment, mămicile își pot dona cordonul ombilical al copilului pe care l-au născut pentru folosință proprie” a precizat Carmen Orban, manager al Institutului Fundeni.

Banca de celule stem îndeplineşte toate criteriile pentru a deveni şi prima bancă publică de celule de cordon ombilical dintr-un spital de stat. Astfel, mamele vor putea dona la naştere celulele din cordonul ombilical.