Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni, în a doua zi de Paște, la vârsta de 43 de ani, într-un tragic accident rutier.
Accidentul s-a petrecut la intrarea în localitatea Săcele, judeţul Constanţa. Creatorul de modă se afla la volanul unui Range Rover şi, potrivit poliţiştilor, din cauza neatenţiei a pierdut controlul asupra maşinii.
BOMBĂ ÎN CAZUL ELODIA! SCHELETUL A FOST GĂSIT ÎN SFÂRȘIT! CE A PUTUT SĂ-I FACĂ CIOACĂ! (GALERIE FOTO)
Bolidul a părăsit partea carosabilă, apoi a mers 850 de metri până s-a izbit de mai mulţi copaci. În urma impactului, victima a fost aruncată din maşină, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic şi au constatat decesul, relatează adevarul.ro.
MIHAELA RĂDULESCU S-A DAT DE GOL! O PRACTICA ÎNAINTE SĂ AJUNGĂ CELEBRĂ! AȘA ÎȘI RACOLA CLIENȚII (GALERIE FOTO)
Ultimul mesaj public al designerului a fost postat în mediul online acum o săptămână.
Răzvan Ciobanu, celebru pentru stilul său de viaţă nonconformist, vorbea în această ultimă postare despre cluburile în care petrecuse.
„Hai ca in ritmul asta ajung și la #hanuldrumetului # am început la #loft la #shade îmi trag sufletul și „om” mai vedea…”, scrisese ceatorul de modă pe contul său de Instagram.
![]()
El a fost de-a lungul timpului implicat în mai multe scandaluri, iar anul trecut a fost audiat de DIICOT Ploieşti, fiind suspectat că ar deţine droguri de risc pentru consum propriu.
Răzvan Ciobanu a declarat public că este homosexual.