Şeful Poliţiei Prahova a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că nu a adus un martor să depună mărturie în dosarul lui Sebastian Ghiţă. Precizările IPJ Prahova

UPDATE:Inspectoratul Judeţean Prahova susţine că nu a fost informată despre amenda dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iarmartorul a fost căutat la domiciliu, în vederea aducerii la cunoștință a conținutului mandatului, însă nu a fost găsit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să îl amendeze cu 1.000 de lei pe şeful Inspectoratului Județean de Poliție cu 1.000 de lei pentru că polițiștii nu au pus în aplicare un mandat de aducere a unui martor în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiță e acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar de Ploiești Iulian Bădescu.

Mai exact, la termenul de luni trebuiau să fie audiaţi trei martori, printre care se numără și Iulian Tănase, care era citat pentru a fi cu mandat de către polițiști. Doar că poliţiştii care trebuiau să pună în aplicare mandatul nu şi-au îndeplinit obligaţia.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au amânat procesul pentru data de 3 iunie, când ar urma să fie audiați cei trei martori, citați din nou cu mandat de aducere.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă a fost achitat în primă fază pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Procurorii susţin însă că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

Precizări IPJ Prahova:

„În urma apariției în spațiul public a unor informații potrivit cărora șeful I.P.J. Prahova a fost sancționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru neîndeplinirea unui mandat de aducere de către un polițist, Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Prahova este abilitat să comunice următoarele:

Până la acest moment, la nivelul unității noastre nu a fost recepționată nicio înștiințare cu privire la aplicarea acestei amenzi judiciare.

În urma primelor verificări, a rezultat faptul că Secția Nr. 4 a Poliției Municipiului Ploiești a primit, spre a fi pus în aplicare, un mandat de aducere, emis pe numele unui ploieștean, în vârstă de 43 de ani.

Vineri, 10 mai a.c., bărbatul a fost căutat la domiciliu, în vederea aducerii la cunoștință a conținutului mandatului, însă nu a fost găsit.

În dimineața zilei de 13 mai a.c., polițiștii s-au deplasat, din nou, la domiciliul acestuia, pentru a pune în aplicare mandatul de aducere, însă bărbatul nu a fost găsit nici de această dată.

Întrucât au fost desfășurate activități de depistare a celui în cauză, comunicarea acestor aspecte către instanța de judecată nu s-a putut realiza până la termenul înscris în mandat (ora 09.00, ci la ora 11.00).

De asemenea, conducerea I.P.J. Prahova a dispus, prin Biroul Control Intern, demararea unor verificări, în vederea stabilirii situației de fapt și, în funcție de aspectele constatate, luarea măsurilor legale care se impun”

Ultima oră
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”
14:27 - Fostul ambasador SUA, mesaj pentru România: „Nicușor Dan a devenit un punct de sprijin esențial pe Flancul Estic al Europei”