Doi bărbați, arestați preventiv după ce au încercat să vândă droguri într-un club din Mamaia

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au încercat, în noaptea de luni spre marți, să vândă droguri într-un club din Mamaia.

NUNTA ANULUI ÎN ROMÂNIA! SIMONA HALEP A FOST DATĂ DE GOL! ALESUL ESTE CELEBRUL MILIONAR

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, în noaptea de 19/20 august, în timp ce încercau să comercializeze droguri de risc şi de mare risc, într-un club din staţiunea Mamaia, transmite news.ro.

BOMBĂ MONDENĂ! BORCEA A LUAT DECIZIA RADICALĂ DE DUPĂ GRATII! RĂMAS BUN, VALENTINA PELINEL

Astfel, asupra celor doi au fost descoperite două grindere, un cântar, o pipă, o punguţă cu canabis, 74 de comprimate de ecstasy, un pliculeţ cu cocaină, două fragmente de comprimate ecstasy şi 110 grame de haşiş, toate acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

SCANDAL MONSTRU ÎNTRE ANDREEA MARIN ȘI CORNELIA CATANGA! S-AU CERTAT CA LA UȘA CORTULUI! DE LA CE A PORNIT RĂZBOIUL

Marți, procurorii DIICOT au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbaţi, ulterior fiind emise mandate de arestare preventivă pentru de 30 de zile de către Tribunalul Constanţa.

Ultima oră
23:11 - Vacă filmată pe un bulevard din Iași. A ajuns în fața unui tramvai, dar vatmanul a fost vigilent (VIDEO)
22:40 - Sebastian Stan se pregătește să devină tată pentru prima dată: „Am 43 de ani și simt că abia acum încep să învăț”
22:14 - Cine e șoferița care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați. E soție de politician (FOTO)
21:44 - Stelian Tănase: Ce mai caută Nicușor Dan? Are deja majoritate – PSD+AUR! / Ce se întâmplă cu PNL (VIDEO)
21:08 - Stelian Tănase: Bolojan a fost inventat de moțiunea de cenzură. PSD-iștii și Nicușor Dan au calculat prost / PSD a generat crize, el însuși fiind într-o criză (VIDEO)
20:36 - Stelian Tănase: „Nicușor Dan are o problemă structurală. Asta îl face un președinte foarte slab și va genera această criză de multe ori”. Despre ce este vorba (VIDEO)
20:12 - Fuego e și colecționar de artă. A plătit 24.000 de euro pentru un tablou cu Regina Maria: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”
19:49 - Alertă în Tulcea: Proiectil cu două kilograme de explozibil, descoperit într-o curte
19:24 - Tudor Chirilă, despre reprezentanta României la Eurovision: „Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe” (VIDEO)
18:59 - Pîslaru: „România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc. Dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști”