A zecea ediție a Galei Societății Civile a avut loc luni seară, la Opera Română. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat personalităţi ale societăţii civile şi din industria de publicitate. În cadrul galei au fost premiate și aplaudate cele mai bune proiecte și programe ale sectorului non-profit și neguvernamental din România.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul evenimentului, Marele Premiu a revenit proiectului “Parteneriat pentru viață – Soluția de Telemedicină” a celor de la Fundația pentru SMURD, care, în parteneriat cu Vodafone România, au reușit să implementeze la nivel național soluția de telemedicină, ce permite transmiterea simultană a parametrilor medicali și identificarea în timp util a cazurilor grave. Proiectul este, de asemenea, câștigătorul premiului I la Secțiunea Sănătate.
Câștigătorii au fost aleși dintr-un total de 176 de proiecte și programe înscrise anul acesta în competiție.
Vezi AICI lista completă a câștigătorilor.