Bărbat din Iași, arestat pentru 30 de zile: Printre altele, este acuzat că și-ar fi violat de mai multe ori soția, dar și că și-ar fi agresat sexual și bătut cei șapte copii minori

Un bărbat din municipiul Iași a fost arestat pentru 30 zile, fiind acuzat că și-a violat soția în repetate rânduri, amenințând-o cu un cuțit. În plus, el este suspectat că și-a supus cei șapte copii minori la acte de agresiune și corupere sexuală, dar și pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce şi-a fi bătut în mod repetat copiii, i-ar fi ţinut flămânzi şi în frig, transmite news.ro.

DOAMNE, DUMNEZEULE! TEO TRANDAFIR NU MAI ARE NICIO ȘANSĂ! CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT!

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin referatul din data de 05.09.2019 emis în dosarul nr.594/P/2019 procurorul specializat în instrumentarea cauzelor cu victime minore a propus luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat din municipiul Iaşi, căsătorit, cu şapte copii minori, pentru săvârşirea infracţiunilor de „viol”, „agresiune sexuală” şi „rele tratamente aplicate minorului”.

LACRIMI ÎN SHOWBIZ! BIATA, RONA HARTNER! AU DESCHIS TESTAMENTUL! DIN PĂCATE E ADEVĂRAT! AU FOST ULTIMELE IMAGINI

„Propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

RĂMAS BUN, MIHAI CONSTANTINESCU!PRIMELE IMAGINI CU LOCUL DE VECI! ROMÂNIA E ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)

Procurorii precizează că, într-o noapte de la sfârşitul lunii iulie 2019, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, bărbatul şi-a trezit soţia pe care a obligat-o să meargă în camera de la mansardă, împreună cu fiul lor în vârstă de un an, şi, cu toate că a refuzat, a obligat-o să întreţină raporturi sexuale normale, prin constrângere, şi anume ameninţând-o că o taie cu cuţitul pe care-l avea la îndemână.

„Inculpatul, din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, fără a se putea stabili dată exactă a fiecărui act material, deşi era tatăl copiilor şi i-ar fi revenit obligaţia de îngrijire, creştere şi educare, i-a dezbrăcat de la jumătate în jos pe minorii în vârstă de 11 ani, 4 ani, 6 ani, 10 ani şi i-a supus unor acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea lor de a-şi exprima voinţa. Din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, fără a se putea stabili dată exactă, dar de cel puţin trei ori, în imobilele în care au locuit, deşi era tatăl fetiţei în vârstă de 8 ani şi i-ar fi revenit obligaţia de îngrijire, creştere şi educare, a dezbrăcat-o de la jumătate în jos şi a supus-o unor acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală”, au transmis procurorii.

De asemenea, procurorii precizează că, ”de la naşterea fiecăruia dintre cei 7 copiii cu vârste cuprinse între 11 ani şi 1 an, dar mai ales din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, în mod repetat, i-a lovit, înjurat, insultat, înfometat, i-a obligat pe rând să fumeze şi să consume băuturi alcoolice, i-a ameninţat cu cuţitul, şi-a exhibat comportamentul sexual aberant, nu le-a asigurat condiţiile de trai necesare şi nici educaţia corespunzătoare, acţiuni care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiecăruia dintre copii, faptele întrunind elementele constitutive a 7 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului”.

În plus, procurorii afirmă că, bărbatul şi-a violat în repetate râduri soţia, în prezenţa celor şapte copii minori.

„De precizat că inculpatul I.V. a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice stabilindu-se că acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptelor”, au mai transmis procurorii.

Tags:
Ultima oră
22:40 - Sebastian Stan se pregătește să devină tată pentru prima dată: „Am 43 de ani și simt că abia acum încep să învăț”
22:14 - Cine e șoferița care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați. E soție de politician (FOTO)
21:44 - Stelian Tănase: Ce mai caută Nicușor Dan? Are deja majoritate – PSD+AUR! / Ce se întâmplă cu PNL (VIDEO)
21:08 - Stelian Tănase: Bolojan a fost inventat de moțiunea de cenzură. PSD-iștii și Nicușor Dan au calculat prost / PSD a generat crize, el însuși fiind într-o criză (VIDEO)
20:36 - Stelian Tănase: „Nicușor Dan are o problemă structurală. Asta îl face un președinte foarte slab și va genera această criză de multe ori”. Despre ce este vorba (VIDEO)
20:12 - Fuego e și colecționar de artă. A plătit 24.000 de euro pentru un tablou cu Regina Maria: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”
19:49 - Alertă în Tulcea: Proiectil cu două kilograme de explozibil, descoperit într-o curte
19:24 - Tudor Chirilă, despre reprezentanta României la Eurovision: „Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe” (VIDEO)
18:59 - Pîslaru: „România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc. Dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști”
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 mai: Racilor li se poate îndeplini orice dorință în plan financiar, cu o singură condiție (VIDEO)