Șeful celei mai periculoase grupări mafiote din București, la un pas de a ajunge după gratii. Eugen Preda este bănuit că ar fi pus la cale incendierea unei case a clanului Corduneanu. Poliţiştii din Iaşi au intrat pe fir şi au făcut mai multe descinderi în Bucureşti. Marți seară, capul clanului Sportivilor din Bucureşti a ajuns la sediul IPJ, unde a fost audiat împreună cu trei suspecţi. Aceştia urmează să fie prezentanţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă, informează B1 TV.
Liderul clanului Sportivilor din București a ajuns la sediul poliţiei din Iaşi. Eugen Preda, temutul interlop despre care circulă povești înfricoșătoare, a fost ridicat de polițiști chiar de pe aeroport, în București, în timp ce se pregătea să plece din țară.
Liderul clanului Sportivilor este bănuit că ar fi dat comandă locotenenților săi să incendieze casa pe care clanul Corduneanu o are în zona Holboca. La sfârşitul lunii septembrie, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că un incendiu a izbucnit în zona Dancu.
Chiar casa familiei Corduneanu a fost cea vizată. Membrii clanului nu au mers însă la Poliție să depună plângere, chiar dacă se vedea de la o poștă că la mijloc este vorba despre o mână criminală.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au preluat cazul și au început să facă cercetări. Concluzia: membrii clanului Corduneanu au intrat într-un conflict cu un clan rival. A mai rămas ca polițiștii să afle care este clanul care a pus la cale atacul din Dancu.
Apoi, în București au fost mai multe percheziții. Polițiștii din Iași, împreună cu cei din București, au intrat peste mai multe persoane. Pe Eugen Preda l-au ridicat de pe aeroport, iar pe trei dintre membrii clanului, de la domicilii.
Cei patru bărbați au ajuns la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, pentru audieri. Ei vor fi prezentați în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.