Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, în cadrul ședinței de Guverncă Executivulva solicita Parlamentului să adopte urgent proiectul de lege privind „continuarea programului de realizare şi consolidare a primei escadrile de F16”.
„Introducem pe ordinea de zi şi, de asemenea, vom solicita Parlamentului să adopte proiectul de lege în procedură de urgenţă”, a declarat Ludovic Orban, în debutul ședinței de guvern.
Anterior, ministrul Apărării Nicoale Ciucă i-a cerut șefului Guvernului introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege referitor la continuarea programului de realizare şi consolidare a primei escadrile de F16.
Programul „are avizul Consiliului Legislativ şi vă rog să fiţi, de asemenea, de acord să fie transmis proiectul de lege către Parlament către adoptare, în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile articolului 76 alineatul 3 din Constituţia României. Solicităm aceasta, deoarece am comunicat cu partea portugheză, de la care se achiziţionează avioanele şi, deja, a fost o amânare de două ori a termenelor de contract”, a declarat Nicolae Ciucă.
Ministerul Apărării Naționale transmite în acest sens, printr-un comunicat de presă, că cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor avioanelor F -16 ale Armatei României la o configurație superioară.
Redăm, mai jos, comunicatul de presă al MApN:
Guvernul României a avizat, în ședința din 28 noiembrie, proiectul de Lege pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”.
Propunerea legislativă va fi transmisă Parlamentului României, cu solicitarea de a fi dezbătută și adoptată în procedură de urgență.
Conform documentului, Guvernul României va atribui Guvernului Republicii Portugheze contractul de achiziţie a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri şi servicii care include şi modernizarea avioanelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române, elemente de suport logistic şi instruirea personalului tehnic ingineresc.
De asemenea, vor fi atribuite Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS, pentru achiziţionarea pachetului de bunuri şi servicii complementar celui de mai sus.
Atribuirea contractelor se va face cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
Semnatarul contractelor de atribuire va fi, din partea părții române, Ministerul Apărării Naționale.
Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor avioanelor F -16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.
Implementarea contractelor prevăzute în proiectul de lege va permite creșterea nivelului de instruire a personalului tehnic ingineresc și crearea, la nivelul Forțelor Aeriene Române, a capabilității de reparații capitale pentru motoarele ce echipează aeronavelor F-16, ceea ce va conduce la creșterea disponibilității flotei, precum și la scăderea costurilor de mentenanță. Această soluţie asigură, de asemenea, și premisele implicării industriei naţionale de apărare în executarea lucrărilor de mentenanţă, a reparaţiilor capitale la motoare şi modernizarea avioanelor F-16, prin operatorul economic desemnat centru de mentenanţă pentru aeronave F-16 de către Guvernul României, aspect care va contribui la consolidarea şi menţinerea capabilităţii aeriene operaţionale.
Din lotul de cinci aeronave, primele patru vor sosi în anul 2020, iar ultimul în anul 2021.
Cele cinci aeronave F-16 se vor alătura celor 12 care execută deja serviciul de poliție aeriană național și NATO.