Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, la emisiunea „Aktualitatea B1” difuzată de B1 TV, că liderii europeni din cadrul PPE au privind consternați decizia premierului Victor Ponta de a nu respecta hotărârea dată de Curtea Constituțională Română, privind reprezentarea la Consiliul European.
Boc a precizat că astfel de gesturi n-au mai fost văzute nici măcar în statele din Africa.
„Liderii europeni, din PPE, au privit consternați informația potrivit căreia un premier dintr-o țară europeană nu respectă deciziile Curții Constituționale. Așa ceva nu mai există nicăieri, nici măcar în democrațiile bananiere, să nu se respecte decizia unei instituții a statului de drept„, a spus Emil Boc.
Primarul Clujului a adus în discuție și trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, lucru văzut în Europa drept un semn de derapaj al democrației.
„Gestul de a trece Monitorul Oficial în subordinea premierului a fost primit cu mare uimire de liderii europeni și și-au pus semne de întrebare privind derapajele în democrație„, a încheiat Emil Boc.