Victor Ponta a anunțat că va vota moțiunea de cenzură a PSD și „probabil cei mai mulți parlamentari Pro România vor vota pentru moțiune”.
„Nu am votat guvernul PNL Orban pentru că nu am avut încredere că poate să gestioneze țara. După trei luni, iată că am avut dreptate. Regret faptul că în urma înțelegerii dintre PNL și PSD nu vom avea nici primari aleși în două tururi. cel mai rău lucru este ceea ce s-a întamplat aseară – 25 de OUG adoptate de guvern noaptea ca hoții. Fiecare parlamentar Pro România va vota așa cum crede că este bine. Probabil că cei mai mulți vor vota pentru moțiune”, a declarat Ponta.
Încă de marți seară, Victor Ponta a indicat o schimbare de atitudine, dând de înțeles că el și aleșii Pro România vor vota moțiunea de cenzură.
Cresc astfel substanțial șansele ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL să treacă.PSD ar reuși astfel să strângă 250 de voturi, când arenevoie de un minim de 233.
DE CE EXISTA SANSE MARI CA GUVERNUL ORBAN SA PICE IN PARLAMENT? DETALII DESPRE ZIUA DECISIVA
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de PSD şi susţinută de UDMR, a fost citită luni, în Parlament. PSD-iștii acuză Executivul de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. Moţiunea va fi dezbătută și votată în Parlament miercuri, de la ora 12:00.
Parcă în așteptarea trecerii moțiunii, Guvernul PNL a avut o ședință maraton marți, în care a adoptat peste 25 de Ordonanțe de Urgență. Totuși, public, premierul și-a exprimat convingerea că moțiunea nu va trece.
Dacă Guvernul nu e demis prin moțiune, proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi se consideră adoptat. Chiar și așa, alegerile în două tururi nu sunt garantate, căci proiectul ar putea fi atacat de PSD la Curtea Constituțională.
Dacă Guvernul este demis, actualul Cabinet va funcţiona ca unul interimar, cu prerogative limitate.