A murit fostul prefect al Constanţei, Gheorghe Martin, fondator al firmei Polaris

A murit fostul prefect al Constanţei, Gheorghe Martin, fondator al firmei Polaris
Foto: Ziua de Constanța

Fostul prefect al Constanţei, Gheorghe Martin, fondator al firmei de salubrizare Polaris M Holding, a murit la 71 de ani, informează Adevărul. Martin, care suferea de diabet, s-a stuins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Gheorghe Martin a fost prefect al județului Constanța între anii 2002-2005. În această perioadă, afacerile familiei au fost gestionate de fratele său, Dumitru Martin, şi fiul său, Eduard Martin fost deputat PSD din echipa lui Radu Mazăre.

În acest moment, Dumitru Martin se află în spatele gratiilor, în SUA, unde ispășește o pedeapsă de 13 ani de închisoare, pentru că a încercat să mituiască un ofiţer american din armata de la Baza Mihail Kogălniceanu. Potrivit acuzațiilor, afaceristul i-a oferit ofițerului o mită în valoare de 1 milion de dolari în schimbul facilitării unui contract prin care firma Polaris să ofere, pentru cinci ani, Forţelor Aeriene Americane din România containere de transport şi depozitare.

La rândul său, Eduard Martin a fost anchetat într-un dosar de corupție, iar în 2019 a primit o condamnare la 5 ani şi 6 luni cu executare.

În așa-numitul dosar ”Polaris” este judecat și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, acuzat că a luat o mită de peste șapte milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Strutinsky pentru a-i asigura câștigarea unor licitații.

„În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului”, arată procurorii anticorupție.