Biserica Ortodoxă Română ia noi măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. Cancelaria Sfântului Sinod a transmis, miercuri, îndrumări parohiilor și mănăstirilor că slujbele religioase se vor ține doar în aer liber și nu cu mai mult de 100 de persoane. Măsurile au fost explicate, pentru B1 TV, de Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. „Putem exprima acum public virtuți creștine, pe care se presupune că le-am clădit în noi frecvetând Biserica”, a spus Bănescu, făcând astfel apel la toată lumea să respecte recomandările autorităților, astfel încât să fie prevenită răspândirea noului coronavirus. Acesta a mai precizat că „mizăm pe bunul simț, care trebuie reanimat în acest moment în fiecare dintre noi”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„E limpede că, într-o stare de urgență și într-o situație care se va prelungi deocamdată indefinit, toți cetățenii, mă refer și la cei credincioși care vin la biserică, vor trebui să dea dovadă de realism, de conștiință civică și de grijă concretă față de ceilalți. Mizăm pe bunul simț, care trebuie reanimat în acest moment în fiecare dintre noi.
Mesajul BOR e foarte limpede. În conformitate cu noile cerințe legale cuprinse într-o ordonanță militară, care nu se comentează, toate slujbele religioase se vor săvârși exclusiv în aer liber, cu păstrarea riguroasă a acestui număr maxim de persoane admis”, a declarat Vasile Bănescu, pentru B1 TV.
„Slujbele de înmormântare nu vor mai fi ținute în interiorul bisericii, se subînțelege lucrul acesta, cel mult în pridvorul lor, în afară. Tot ce înseamnă serviciu liturgic, serviciu religios se va oficia în aer liber.
Botezurile, în primul rând cele de necesitate – în cazul unor copii care necesită botezul – se pot oficia inclusiv acasă, cu păstrarea riguroasă a normelor pe care le impun autoritățile. Număr minim de persoane! Sau în pridvorul bisericii, afară, dacă vremea permite”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al BOR.
Vasile Bănescu a precizat apoi că Patriarhia Română, în colaborare cu ISU, a înființat un număr unic de apel – 0799 785 481 – care este disponibil zilnic, în intervalul 08.00 – 16.00. Numărul este destinat bătrânilor, acum și mai vulnerabili. Ei pot primi astfel o masă pe zi de la una dintre cele șase cantine ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cantinele vor livra mâncarea și la domiciliul persoanei, dacă niciunul dintre membrii familiei nu va putea prelua pachetul. Bănescu a mai spus că în multe eparhii funcționează astfel de cantine.
„Acum, cea mai importantă e mobilizarea fiecăruia dintre noi. Putem exprima public virtuți creștine, pe care se presupune că le-am clădit în noi frecvetând Biserica. E timpul să arătăm asta concret prin grija noastră față de ceilalți, să-i ajutăm pe vârstnici, pe cei constrânși să se autoizoleze. E vremea mobilizării de tip spiritual, e esențial pentru traversarea aceste încercări prin care trecem ca popor”, a subliniat reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române.
Cât despre preotul din Sibiu care și-a împărtășit enoriașii direct cu mâna, Bănescu a declarat: „Sfânta Împărtășanie nu e mijloc de infectare pentru nimeni. Cazul acela e unul izolat, iar preotul a fost sancținat, ca să zic așa. Nu Sfânta Împărtășanie e pericolul zilele acestea, ci ignorarea radicală a normelor pe care autoritățile le-au reglementat. Preoții, în marea lor majoritate, sunt oameni pefect lucizi și realiști și promovează aceste măsuri de prevenție sperăm și de stopare a epidemiei. Nu prin Sfânta Împărtășanie primită cu credință nu se poate transmite virusul”.