Angajații unei bănci au furat sute de mii de euro din conturile clienților din Neamț

Angajații unei bănci au furat sute de mii de euro din conturile clienților din Neamț
Foto: pixabay.com

Angajatele unei bănci din Piatra Neamț au umblat prin conturile clienților, de unde au sustras sume importante de bani. Femeile sunt acuzate de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.

Sute de mii de euro, furate de angajaţii unei bănci din conturile unor clienţi din Neamţ

Două angajate ale unei bănci au fost reţinute de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice Neamţ, acestea fiind acuzate că au sustras din conturile unor clienţi circa 270.000 de euro. Ulterior, procuroruld e caz a decis cea mai bl\nd[ m[sur[ ]n cazul lor, controlul judiciar.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2019, două femei de 34, respectiv 38 de ani, profitând de funcţiile deţinute în cadrul unei unităţi bancare, ar fi acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile unor clienţi în modalitatea însuşirii pentru sine, fiind creat un prejudiciu estimat la 270.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Neamţ.

Metoda este una clasică și a mai fost folosită și de alți angajați ai unor bănci din România. Funcționarii băncilor au acces la conturile clienților și așa pot vedea ce rulaje și ce operațiuni se fac în acestea. Cu alte cuvinte, după o vreme, angajații băncilor își pot da seama de profilul clienților în funcție de rulajele pe care aceștia le au pe propriile conturi.

Ancheta este instrumentată de lucrătorii de la Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Neamţ. În dosar sunt şase suspecţi, însă numai doi au fost puşi sub acuzare pentru moment.

Nu este primul caz de fur din conturi, în județul Nemț

Cu câţiva ani în urmă, două angajate de la BancPost și-au însușit 2,35 miliarde de lei vechi, sumă imensă la nivelul anului 2010, banii provenind din alocaţiile copiilor şi conturile clienţilor, scrie adevărul. Pentru fapta lor, femeile au primit condamnări modice, câte două luni de închisoare cu suspendare, scrie Adevărul.

Răsunătoare a fost şi frauda de circa 4 miliarde de lei vechi de la Trezoreria Neamţ. O consilieră în cadrul Serviciului Casierie – Tezaur al Direcţiei de Finanţe şi o expertă erau acuzate de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, falsificare de monedă şi alte valori, ştergere de date informatice, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Una dintre ele a fugit din țară, dar a fost prinsă la Londra în 2014 și condamnată la 4 ani de închisoare.

Cealaltă a executat trei ani de închisoare.