România, pe locul 40 ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”. Noua Zeelandă a pierdut primul loc

România, pe locul 40 ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”.  Noua Zeelandă a pierdut primul loc
foto: Pixabay

România se află pe locul 40 în ceea ce privește rezilienţa faţă de Covid-19, în timp ce Noua Zeelandă a fost, în premieră, detronată ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”, din cauza campaniei de vaccinare lente.

Conducerea a fost preluată de Singapore, potrivit clasamentului Bloomberg, citat de News.ro.

Cu toate că Noua Zeelandă şi Singapore au înregistrat niveluri foarte scăzute de noi cazuri de infectare, campania de vaccinare derulată în Singapore este mult mai avansată. Astfel că, în timp ce traiul în mai multe ţări a revenit aproape la normal graţie controlării reuşite a coronavirusului, Singapore a administrat deja vaccinuri unei cincimi din populaţie, iar alte state precum Noua Zeelandă, Australia şi Taiwan au rămas în urmă.

Pe de altă parte, țări ca Polonia şi Canada au scăzut în clasament, în ciuda ratelor mari de vaccinare. În multe cazuri, guvernele au relaxat restricţiile când a început vaccinarea, iar acest lucru a dus la creşterea ratei de infectare cu noi variante înainte ca populaţia să atingă niveluri suficient de mari de imunitate.

După ce a fost apreciată la nivel internaţional pentru răspunsul la pandemie, Noua Zeelandă a fost criticată pentru ritmul campaniei sale de vaccinare. Guvernul de aici a spus că toţi cei care doresc şi sunt eligibili vor fi imunizaţi până la finalul anului, iar serurile anti-Covid vor fi disponibile tuturor adulţilor până la jumătatea verii.

Astfel că, scorul Noii Zeelande a scăzut luna aceasta cu 0,1 puncte, la 79,6. Cel înregistrat de Singapore este de 79,7. Australia ocupă locul al treilea în clasamentul care cuprinde 53 de economii, cu scorul de 76,2, urmată de Israel şi Taiwan.

România se află pe locul 40, în urcare şase poziţii, cu scorul de 49,3. Numărul de cazuri lunare la 100.000 de persoane este de 649, iar rata de mortalitate înregistrată într-o lună este de 3,6%. Totodată, numărul total de decese la 1 milion de persoane este de 1.417. Rata de rezultate pozitive la teste Covid este de 14,4%, iar 12,3% dintre români au fost vaccinaţi până în prezent.

Ultima oră
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului
13:50 - Băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit în viață. Unde l-au descoperit salvatorii. VIDEO din momentul salvării
13:49 - Summitul B9 de la București. Nicușor Dan: „E o oportunitate această reuniune” / Președintele Poloniei: „Nu suntem la periferie aici” / UPDATE: Mesajul lui Zelenski, ajuns la București (VIDEO, GALERIE FOTO)
13:48 - Dopaminergic BV de ATOMA la Banca de Cultură Apollonia. Lucrări despre dependență și vindecare, prezentate la Brașov, Veneția și București
13:33 - Real Madrid pregătește o reîmprospătare totală. Mourinho ar fi cerut trei transferuri înainte de revenire