Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că intenţionează să supună votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei. Anunţul a fost făcut în debutul şedinţei CGMB şi, potrivit lui Ciucu, va fi pus în discuţie după ce va demara procesul de reorganizare la Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat că există o solicitare formulată de STB, de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADI TPBI), de Consiliul de Administraţie şi de AGA a STB pentru majorarea biletului de la 3 la 5 lei. El a spus că acest subiect nu a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei, urmând să fie abordat după ce va începe reorganizarea societăţii.
„Mai avem o solicitare pe care nu am pus-o pe ordinea de zi, momentan – din partea STB, din partea ADI TPBI, din partea Consiliului de Administraţie şi din partea AGA a STB, a managementului societăţii – să crească biletul de la 3 la 5 lei.
Nu am pus-o pe ordinea de zi, pentru că mi se pare normal – şi bucureştenii cer – să existe restructurare la STB, pentru că în acest moment bugetul este foarte, foarte mare. Va urma un proces de reorganizare, care nu se va atinge de şoferi, de vatmani şi de muncitori. Asta este ceea am agreat şi cu STB.”, a explicat Ciprian Ciucu.
Ciprian Ciucu a precizat că majorarea tarifelor ar putea fi supusă votului la cererea AGA şi a ADI TPBI, după ce se va constata voinţa managementului de a optimiza costurile.
„Am zis că nu mi se pare corect, la nivelul oamenilor, să creştem biletul până nu vedem că există voinţă în cadrul managementului de a-şi optimiza costurile. Este probabil ca, la cererea lor, după ce vom vedea că au început acest proces de optimizare, să vă supun votului, la cererea AGA şi a ADI TPBI – un proces de mai mult de un an şi jumătate în urmă, cu studiu de suportabilitate”, spune edilul Capitalei, citat de Agerpres.
Miercuri, CGMB a aprobat hotărârea care prevede includerea în bugetul STB a cel mult 12 salarii compensatorii pentru concedieri colective sau disponibilizări. Conform referatului de aprobare, directorul general al STB a propus un plan de eficientizare şi de întărire a disciplinei financiare în contextul situaţiei economice „dificile” a societăţii.
Documentul prevede iniţierea unui program de plecări voluntare şi/sau concedieri colective pentru aproximativ 700 – 800 de angajaţi, cu încetarea amiabilă a raporturilor de muncă şi plata de salarii compensatorii eşalonat, lunar.
Potrivit referatului de aprobare, acest program se estimează că va genera economii de 7 – 8 milioane de lei/lună după plata salariilor compensatorii.
Alte măsuri detaliate în referat includ:
reducerea funcţiilor de conducere cu minim 30% şi a directorilor cu 50%, măsură evaluată la 400.000 lei/lună;
reducerea temporară a activităţii la 4 zile de lucru/săptămână pentru 4.540 salariaţi (exceptaţi conducătorii de vehicule, personalul de întreţinere, maiştrii, fochiştii şi electricienii), cu un impact estimat de 7,3 milioane lei/lună aplicat în intervalul aprilie – iulie;
reducerea valorii tichetelor de masă, cu un impact de 1,2 milioane lei în acelaşi interval.
Referatul mai menţionează măsuri pentru creşterea veniturilor STB prin majorarea gradului de conformare a călătorilor în urma activităţilor de control, taxarea prestaţiei pentru evenimente publice, promovarea unei politici tarifare majorate asumată de ADI TPBI şi revizuirea politicii de gratuităţi corelată cu suportabilitatea asumată de ADI TPBI; aceste măsuri ar urma să aibă un impact de 8 milioane de lei/lună.