Procurorii Parchetului General solicită mandat de arestare pentru polițistul Cristian Cioacă, sub acuzația de omor. Acesta este acuzat de uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, declarată moartă, deși nu s-a descoperit cadavrul acesteia.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în urmă cu 5 ani de zile, din Brașov, fără nicio urmă.
Cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră, criminaliștii au descoperit noi urme de sânge în apartamentul în care au locuit avocata dispărută şi Cristian Ciocă, suspectat că a ucis-o.
La percheziţiile efectuate în luna septembrie şi în cursul acestei luni în locuinţa în care se presupune că a avut loc agresiunea, aparatul CRIME LITE (un echipament de relevare a urmelor de ultimă generaţie) a pus în evidenţă mai multe urme de sânge, localizate în aceeaşi zonă a apartamentului.
Soțul acesteia, polițistul Cristian Cioacă, i-a anunțat dispariția abia după o săptămână. Familia avocatei l-a acuzat pe acesta de crimă și, astfel, a devenit principalul suspect. Poliția au considerat-o moartă încă din acel an și a început căutările trupului ei în împrejurimile Brașovului, dar fără rezultat.
Până în prezent, polițistul a fost învinuit doar că i-a spart căsuţa de email avocatei și i-a citit fraudulos conversațiile, motiv pentru care a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
În luna februarie 2012, Judecătoria Braşov a declarat moartea prezumată a Elodiei Ghinescu, decizie în baza căreia a fost eliberat certificatul de deces.