Giurgiu: 23 localități au rămas fără curent electric, iar mai multe artere importante au fost blocate de copaci rupți de vijelie

Giurgiu: 23 localități au rămas fără curent electric, iar mai multe artere importante au fost blocate de copaci rupți de vijelie
Foto: monitorulcj.ro

În urma vijeliei de joi seară, în municipiul Giurgiu 23 de localități au rămas fără curent electric și mai multe drumuri importante au fost blocate de copacii rupți, informează Agerpres.

Un număr de patru copaci au căzut pe artere importante din municipiul Giurgiu, pentru ridicarea acestora şi deblocarea circulaţiei fiind necesară intervenţia echipelor Serviciului Voluntar de Urgenţă Giurgiu”, a declarat Lazăr Ciobanu, șeful Serviciului Voluntar de Urgență a municipiului Giurgiu, pentru sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, Mădălina Boțoroagă, ”au fost opt apeluri la 112 care au anunţat zece situaţii de copaci rupţi, căzuţi pe carosabil şi au fost ridicaţi patru copaci căzuţi pe carosabil în municipiul Giurgiu, pe drumul dintre Hodivoaia şi Vieru au fost alţi patru copaci căzuţi, pentru degajarea circulaţiei fiind necesară intervenţia cu un buldozer, au mai fost copaci rupţi pe drumul spre Ghimpaţi, la Putineiu şi Gogoşari, iar aseară (n.r. joi) la orele 23:00 mai erau nouă localităţi fără energie electrică”.

Pentru deblocarea drumurilor a fost necesară atât intervenția echipajelor ISU Giurgiu, cât și a serviciilor voluntare de urgență. Acțiunile de degajare a traficului au durat mai multe ore.

Nu au fost semnalate situații de mașini avariate sau persoane rănite.