Cel mai vechi exemplu de artă, descoperit într-o peșteră din Gibraltar: Acesta datează de acum 40.000 de ani (VIDEO)

Cel mai vechi exemplu de artă, descoperit într-o peșteră din Gibraltar: Acesta datează de acum 40.000 de ani (VIDEO)

Cea mai veche reprezentare de artă a fost descoperită într-o peșteră din Gibraltar și constă într-o serie de linii crestate în piatră, scrie The Guardian.

Liniile, care datează de acum 40.000 de ani, au fost create cu siguranță de oamenii de Neanderthal, schimbând astfel preconcepția că aceștia erau incapabili de a exprima gânduri abstracte.

Cercetătorul Joaquin Rodriguez-Vidal de la Universitatea din Huelva spune că astfel de picturi sau săpături reprezintă un pas cognitiv în dezvoltarea umană.

”Acest comportament era considerat exclusiv al oamenilor moderni și a fost folosit drept un argument pentru a diferenția strămoșii noștri de oamenii de Neanderthal”, explică acesta.

Lucrarea artistică descoperită în 2012 are cam un metru pătrat și constă în opt linii adânc săpate în piatră și așezate în două grupuri de către trei tăieturi și alte două tăieturi mai scurte.

Rodriguez spune că, deși nu se poate decât specula despre semnificația liniilor, este cu siguranță o dovadă de artă abstractă fiindcă au fost realizate cu insistență, cu grijă și după o muncă îndelungată ce a necesitat concentrare.

Primul exemplu de artă datând din vremea Neanderthalilor