Timişoara: Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii, după operaţia pe cord

Timişoara: Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii, după operaţia pe cord
Foto: reporterntv.ro

Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, informează medicii.

Medicul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, cel care l-a operat pe Mircea Albulescu, a declarat, marți, că actorul se simte bine după operația pe cord şi face gimnastică de recuperare.

„Actorul Mircea Albulescu mai rămâne internat în spital. Miercurea trecută abia l-am operat, am vorbit și cu fiul lui și sperăm ca sâmbătă sau duminică să îl externăm. Deocamdată, el face gimnastică de recuperare, iar evoluția lui a fost bună pe parcurs”, a declarat doctoral Marian Gașpar.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercurea trecută, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor, fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în piept. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.