România asigură 90% din necesarul energiei electrice din Rep. Moldova

România asigură 90% din necesarul energiei electrice din Rep. Moldova

România asigură necesarul de energie electrică pentru Republica Moldova în proporție de aproape 90% prin contractele comerciale de pe bursa de electricitate și în baza contractului de avarie, a anunțat directorul companiei de stat Energocom, Victor Bânzari, la Radio Chișinău.

„Avem în prezent semnate contractele cu OMV Petrom și Nuclearelectrica. Astăzi am mai identificat un producător și până seară sper că vom reuși să semnăm contractul și cu ei. Da, e prima dată când cumpărăm așa o cantitate mare de energie din România. Ce nu am avut acoperit din contracte am procurat de la bursa OPCOM”, declară Victor Bânzari.

Astfel, începând cu data de 13 octombrie, România a început furnizarea de energie electrică pentru Republica Moldova

Pentru a suplini producția internă de doar 12%, Republica Moldova a procurat întreaga cantitate de energie din România, inclusiv pentru acoperirea deficitului care reprezintă 14%, a menționat oficialul.

Malul drept al Nistrului nu mai primește de marți energie electrică de la centrala de la Cuciurgan după ce autoritățile de la Chișinău și Tiraspol nu au reușit să ajungă la un compromis ca să semneze contractul de livrare a energiei electrice pentru luna noiembrie.

De la 1 octombrie, Gazprom a redus abuziv livrările de gaze către Rep. Moldova

Contractul cu centrala de la Cuciurgan nu poate fi prelungit din lipsa de gaze, a transmis Chișinăul către Energocom.

Invocânt reducerea volumelor de gaze, autoritățile separatiste de la Tiraspol au anunțat reducerea livrărilor de energie către Moldova; astfel, de la 1 noiembrie, Chișinăul nu mai primește energie de la Centrala de la Cuciurgan care asigura aproape 70%  din necesar.

Până în prezent, măsurile adoptate de România au vizat facilitarea furnizării de electricitate, gaze naturale, păcură și lemne de foc pentru cetățenii Republicii Moldova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`