Astăzi, 5 decembrie, se împlinesc 3 ani de la moartea Regelui Mihai. Fostul suveran a decedat la vârsta de 96 de ani, în Elveția, la 4 luni după ce soția sa, Principesa Ana,s-a stins. Ultimul monarh al Europei de Est eragrav bolnav de un an și jumătate.
Cuplul regal s-a cunoscut la Londra, în 1946, pe vremea când Regele Mihai avea 26 de ani. Majestatea Sa și Ana de Bourbon-Parma au fost de nedespărțit de-a lungul vieții. Au au avut o relație din care au rezultat 5 copii, toți fete: Margareta – Custodele Coroanei (71 de ani), Elena (70 de ani), Irina (67 de ani), Sofia (63 de ani), Maria (56 de ani).
Margareta a preluat conducerea Casei Regale a României după decesul Regelui Mihai. La fel ca surorile sale Elena și Irina, s-a născut în Elveția, în timpul exilului tatălui său, care a fost forțat de comuniști să abdice.
Principesa Margareta a studiat la Universitatea din Edinburgh, Marea Britaniei și a profesat în cadrul mai multor organisme ale ONU. După Revoluție, a început să se dedice alături de tatăl său activităților caritabile din România. Cu acest prilej l-a și cunoscut pe actorul român Radu Duda, cu care s-a căsătorit în 1996. Cuplul Margareta – Radu Duda nu are copii.
Principesa Elena a studiat în Elveția, iar apoi a început să lucreze la Londra, în cadrul unei companii de restaurări de opere de artă. Mai apoi, a început o carieră de diplomat. S-a căsătorit cu un britanic, de profesie medic, în anul 1983, care a decedat în 2002. Elena s-a recăsătorit cu un alt cetățean britanic în 1998. În urma primului mariaj au rezultat doi copii, Nicholas și Elisabeta.
Irina Walker este cea de-a treia fiică a Regelui Mihai. În anul 2007 a fost exclusă din Casa Regală, acuzată că a organizat pariuri și lupte ilegale de cocoși. Ea a studiat în Elveția și Marea Britanie, s-a dedicat creșterii animalelor, pasiune pe care a cultivat-o încă din copilărie, iar în 1983 s-a căsătorit un suedez, în SUA. În urma relației au rezultat 2 copii, Michael și Angelica, iar 2003 a divorțat. Irina s-a căsătorit cu un alt american în anul 2007, în Nevada, SUA.
Principesa Sofia s-a născut în Grecia. Potrivit ultimei Constituții regale democratice, din 1923, ea a fost exclusă de la succesiunea la tron. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în Europa, alături de familie. Pasionată de pictură și fotografie, inspirată de tatăl său, a decis să înceapă o carieră în acest domeniu. Astfel, a urmat studii și cursuri de profilla New York, North Carolina și Washington. În prezent, este fotograf și scriitor de cărți pentru copii. După Revoluție s-a implicat în activități caritabile, iar din 2018 s-a mutat în România, unde locuiește alături de fiica sa, Elisabeta Maria.
Sofia s-a căsătorit în 1998 cu un francez. Regele Mihai a fost împotriva mariajului, motiv pentru care dreptul de succesiune la tron i-a fost retras Sofiei. Căsnicia cu francezul s-a rupt în 2002, iar din 2007, când Casa Regală a adoptat noul statut, Principesa Sofia a fost inclusă pe poziția a 8-a liniei de succesiune la tronul României.
Cea mai mică fiică a cuplului regal s-a născut în Danemarca. Mihai a fost înștiințat la telefon despre naștere, când se afla în SUA. Lucra ca pilot în California, SUA. Maria a studiat în Elveția, însă cea mai mare parte a vieții a petrecut-o în Statele Unite ale Americii. Ea obișnuia să-și viziteze des părinții, la evenimentele de familie și sărbătorile creștine.
În 1995, Maria s-a căsătorit la New York cu un polonez de care a divorțat în 2003. De-a lungul timpului, fiica Regelui Mihai a lucrat în domeniul protecției sociale, a relațiilor publice și în domeniul consultanței, la mai multe companii private. Mezina familiei s-a stabilit în România în anul 2015 și este implicată în activități caritabile. În urma căsătoriei sale nu au rezultat urmași.