Alina Gorghiu are o veste bună pentru toate femeile din România! E o mare victorie

Alina Gorghiu are o veste bună pentru toate femeile din România! E o mare victorie
Foto: Alina Gorghiu / Facebook

Alina Gorghiu a anunţat că adoptarea brăţării electronice pentru agresori este „una dintre cele mai mari reuşite pentru combaterea violenţei domestice din România”.

Important este că am reuşit. Am început cu paşi mărunţi, primul fiind în 2012, când a fost introdus ordinul de protecţie prin Legea 25/2012. În 2014, legislaţia românească în domeniu a fost îmbunătăţită substanţial odată cu semnarea de către România a Convenţiei de la Istanbul, dar şi cu eliminarea posibilităţii suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul condamnărilor.

Acum, această legiferare a monitorizării electronice în cadrul unor proceduri penale va eficientiza şi mai mult justiţia românească. Brăţările electronice vor fi integrate într-o infrastructură naţională, sub numele de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME)„, a declarat vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu.

Cum va funcţiona brăţara electronică?

Atunci când se emite un ordin de protecţie, per-sona supravegheată va primi o brăţară electronică care îi va monitoriza mişcările prin GPS. Imediat cum agresorul depăşeşte limita impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă direct către secţiile de poliţie. In-tervenţia va fi rapidă, cel mai apropiat poliţist se va sesiza.

Este soluţia eficientă pentru a feri alte victime ale violenţei domestice de soarta pe care au avut-o Nicoleta Botan, înjunghiată mortal de fostul soţ în in-cinta grădiniţei unde aceasta lucra, sau Florina Vlădan, una dintre victimele fostului său soţ în crima care a avut loc în coaforul de la Perla„, a afirmat Alina Gorghiu.

Ultima oră
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului
13:50 - Băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit în viață. Unde l-au descoperit salvatorii. VIDEO din momentul salvării
13:49 - Summitul B9 de la București. Nicușor Dan: „E o oportunitate această reuniune” / Președintele Poloniei: „Nu suntem la periferie aici” / UPDATE: Mesajul lui Zelenski, ajuns la București (VIDEO, GALERIE FOTO)
13:48 - Dopaminergic BV de ATOMA la Banca de Cultură Apollonia. Lucrări despre dependență și vindecare, prezentate la Brașov, Veneția și București
13:33 - Real Madrid pregătește o reîmprospătare totală. Mourinho ar fi cerut trei transferuri înainte de revenire