Un bărbat a murit la Spitalul Județean Brașov, după ce a fost trimis acasă de două ori, fără tratament

Un bărbat a murit la Spitalul Județean Brașov, după ce a fost trimis acasă de două ori, fără tratament
Sursa foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov / Facebook

Un bărbat de 35 de ani care s-a prezentat la Spitalul Județean Brașov a fost trimis acasă fără tratament, de două ori, în perioada sărbătorilor. El a murit apoi acasă, la o săptămână după ultima prezentare la Urgențe. Familia spune că rezultatele medicale preliminare ar arăta că i-ar fi cedat inima. Unitatea medicală face o anchetă administrativă. Poliția a deschis dosar penal și așteaptă rezultatele autopsiei.

Ce spune spitalul despre pacientul mort

Conducerea spitalului a emis un comunicat în care „îşi exprimă profunda compasiune faţă de familia şi apropiaţii pacientului decedat în urma evoluţiei fulminante şi infauste (ghinioniste – n.r.) a unei patologii extrem de dificil de diagnosticat”.

„Confirmăm că pacientul a fost consultat în 23 şi 25 decembrie 2025 de doi medici diferiţi, aflați de serviciu în zilele respective, ambii considerând că pacientul nu prezenta semnele clinice ale vreunei afecţiuni care să necesite internarea şi, în cadrul acesteia, un tratament specific asociat. (…)

Ţinând cont de faptul că în acest caz a fost deschis un dosar penal, la cererea organelor de anchetă, vom pune la dispoziţia acestora toate informaţiile considerate necesare şi relevante. În paralel, va fi desfăşurată şi o cercetare administrativă instituţională, în care vom implica atât Consiliul Medical, cât şi Comisia de etică a spitalului, în scopul punerii în evidenţă şi clarificării circumstanţelor caracteristice evoluţiei cazului”, a mai transmis conducerea Spitalului Județean Brașov, potrivit Agerpres.