ANM a emis avertizare de disconfort termic accentuat, caniculă și instabilitate atmosferică pentru 1 și 2 iulie

Pentru zilele de 1 și 2 iulie a fost emisă de ANM o avertizare de disconfort termic accentuat, caniculă și instabilitate atmosferică.

În intervalul menţionat, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului, informează stiripesurse.ro.

Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)