ALERTĂ METEO: Ninsori, polei, vânt puternic și frig, începând de luni dimineață. Care sunt zonele vizate

ANM a emis o informare de ninsori la munte, precipitații predominant sub formă de ninsoare în nord și în centru, depuneri de polei, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă de luni, ora 07.00, până marți, ora 10.00.

„În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării. În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte”, au anunțat meteorologii.

În cursul nopţii de luni spre marţi şi în dimineaţa zilei de marţi, și în sud se vor înregistra precipitaţii slabe, trecător chiar sub formă de ninsoare. Prin urmare, local vor fi depuneri de polei.

„La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h”, mai susține ANM.

Tags: