Meteorologii estimează că în următoarele trei luni o să avem o vremeîn general normală pentru perioada de timp, darcu precipitații mixte sau sub formă de ninsoarecantitativ în zonele vestice, estice și centralescrieAgerpres.
În decembrie o să avemtemperatură cu valori medii lunare apropiate de normă, în cea mai mare parte a țării, posibil mai ridicatelocal, în sud și în sud-est. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada următoare, valori medii de până la 3 grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la două grade Celsiusîn Banat.
Precipitațiile sunt estimate a fi prezenteîn Maramureș (până la 92 l/mp), Oltenia (până la 87 l/mp), Crișana și Banat (până la 70 l/mp).
Prima lună a anului 2017 ne va întâmpinacu temperaturimedii lunare ale aerului apropiate de normalul perioadei în sudul, sud-estul șilocal în vestul teritoriului, iar în rest se vor putea situa sub media climatologică. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei (între -7 grade și -1 grad) și Moldovei (între -6 grade și -1 grad), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între -1 grad și două grade Celsius.
Potrivit ANM, în februarie 2017 valorile medii lunare ale temperaturii aerului vor fi apropiate de normă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 grade și zero grade Celsius, în Transilvania și Moldova. Valori pozitive, de până la două grade Celsius, se vor înregistra în Dobrogea, Banat și Oltenia.
Cantitățile totale de precipitații vor avea o tendință spre excedent în vestul și centrul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice, stabilite prin măsurători de specialitate, la 31,6 l/mp.