Aproape o treime din totalul muncitorilor cu înaltă calificare din România locuiesc în afara țării. Migrația românilor a fost în 2018 la cea mai înaltă cotă din acest deceniu

Aproape o treime din totalul muncitorilor cu înaltă calificare din România locuiesc în afara țării. Migrația românilor a fost în 2018 la cea mai înaltă cotă din acest deceniu

O pondere de 27% din totalul muncitorilor cu înaltă calificare din România trăiau în străinătate, în anul 2017, scrie edupedu.ro citând un raport al Băncii Mondiale, „Migration and Brain Drain”, care arată că emigrarea din țara noastră a crescut cu 287% între 1990 și 2017.

Raportul Băncii Mondiale precizează că „migrația persoanelor cu înaltă calificare în Europa şi Asia Centrală a crescut rapid în ultimele câteva decenii. În Europa de Est şi Balcani, schimbarea regimului și intrarea multora dintre aceste țări în Uniunea Europeană a deschis ușile Europei de Vest pentru mulți tineri profesioniști. Ca urmare, emigrarea din România a crescut cu 287% între 1990 și 2017. Muncitorii cu înaltă calificare din România au înregistrat cea mai mare rată de emigrare: 27% din stocul total al acestor lucrători trăiau în străinătate în 2017. Acest proces a dus la deficiențe de forță de muncă, în special în domeniile științei și tehnologiei”.

Migrația românilor a atins punctul maxim din acest deceniu în 2018, când au plecat din țară 238.926 de oameni, cu 19.599 mai mulți decât în 2017.

În 2018 au emigrat 44.048 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Este cel mai mare număr de persoane care migrează din România, din această categorie de vârstă, din anul 2010 până în prezent, potrivit datelor oficiale, scrie edupedu.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`