Într-o lume în care noul coronavirus face mii de victime zilnic, în lume, personalul de la Spitalul „Victor Babeș” din București a transmis un mesaj de încurajarepentru români și pentru medici.
Asistentele au postat un videoclip pe Facebook în care, pe ritmuri de dans, le mulțumesc colegilor că luptă pentru salvarea vieții pacienților greu încercați de boală. Mai multe cadre medicale au scris pe coli de hârtie numele colegilorcare luptă în llinia întâi și i-a îndemanat să reziste presiunii uriașe.
„Super eroii de la Spitalul ClinicDr. Victor Babes, București, Sectia Pneumologie 1, linia 1!
Noi stam la munca pentru voi, voi stati acasa pentru noi!”, au scris ei.
Oamenii au apreciat postarea cumii de like-uri și, la rândul lor, le-au mulțumit medicilor care nu se dau bătuți, deși își riscă viața ca să vindece pe alții.
Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus a ajuns, vineri, la 25, la spitalul din București.Managerul unității, dr. Ioan Emilian Imbri, a declaratcă nu este un lucru ieșit din comun, căci sunt multe situațiile în care personalul se poate infecta, și nu doar prin contactul cu pacienții depistați pozitiv. Imbri a mai precizat că, din fericire, cadrele medicale contaminate nu prezintă simptome și, în funcție de rezultatul următorului test, ce va fi făcut săptămâna viitoare, acestea vor putea reveni la muncă. Managerul Spitalului ”Victor Babeș” a mai declarat că acolo numănui nu-i e teamă de COVID-19 și „chiar dacă ar fi să se infecteze toți 500, noi lucrăm!”.
Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Capitală a mai ținut să precizeze că în unitatea pe care o conduce nimănui nu-i este teamă și vor munci chiar dacă se vor infecta cu toții: „Noi suntem aici peste 500 de oameni care muncim. Nu sperie pe nimeni ideea. Chiar dacă ar fi să se infecteze toți 500, noi lucrăm să știți, pentru că nu sunt simptome. Aștept o săptămână ca acestor colegi infectați să le fac un test de control și, în funcție de rezultat, ei vor reveni”.
Autoritățile au anunțat sâmbătă că în România au fost confirmate 3.613 cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 430 mai multe decât la raportarea făcută vineri. În acest moment, la ATI sunt internați 119 pacienți cuCOVID-19. Iarbilanțul deceselora ajuns la 146 de victime.
De asemenea, de la începutul epidemiei, 329 de persoane au fost declarate vindecate și au fost externate.
Cea mai gravă situație este la Suceava, județ în care au fost confirmate 967 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, în condițiile în care, cu o zi înainte erau anunțate 866. Urmează Bucureștiul cu 550 de persoane testate pozitiv.
La nivel global, au fost confirmate mai bine de1,161,889 depersoane infectate cu noulcoronavirus, dintre care peste 241,691 sunt vindecate. Numărul de decese a depășit 62,444de persoane.
Statele Unite, cea mai afectată din lume,peste 293,481 de persoane infectate, cu mia mult de7,896 de decese.