Atac sângeros în Timișoara. Un bărbat de origine siriană a fost înjunghiat de opt ori într-un conflict între migranți

Atac sângeros în Timișoara. Un bărbat de origine siriană a fost înjunghiat de opt ori într-un conflict între migranți
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Un atac sângeros a avut loc pe străzile din Timișoara. Un bărbat de origine siriană a fost înjunghiat de opt ori cu un cuțit, după ce două grupuri de migranți s-au luat la bătaie, scrie Opinia Timișoarei.

Bărbat înjunghiat de opt ori într-o răfuială sângeroasă în Timișoara

Martorii au fost cei care au sunat de urgență la 112. Polițiștii și echipajele medicale au intervenit de urgență la fața locului.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Timișoara. Autoritățile au reușit să rețintă doi dintre participanții la încăierare, fiind duși la audieri.

Conform sursei citate anterior, agresorul ar fi un sirian de 24 de ani, care încă se află în libertate și este căutat de polițiști.

„În cursul acestei seri, în jurul orei 20:08, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul Eroilor de la Tisa din municipiul Timișoara, s-ar afla o persoană înjunghiată.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 35 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează verificări în vederea depistării persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Timiș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`