Date culese de ofițeri de informații indică faptul că România ar putea deveni parte a coridorului balcanic prin care milioane de imigranți ce plănuiuesc să plece din Turcia, Serbia și Bulgaria ar încerca să ajungă în Occident.
Potrivit unor surse din Ministerul de Interne citate de Libertatea, există semnale că se pregătește un val de migrație similar celui de acum câteva luni, iar România ar putea fi parte din ruta ocolitoare către Vestul Europei. Mulți imigranți, însă, vor vrea chiar să rămână în România.
Zona cea mai vizată ar urma să fie cei aproximativ 250 de kilometri de graniță comună cu Serbia, între Beba Veche și Deta, localități din județul Timiș. De altfel, pe acolo au încercat să treacă numai în ultima lună sute de sirieni. Unii dintre ei au fost returnați în Serbia, alții au fost cazați în centrele de la Imigrație.
Măsuri suplimentare au fost luate și la frontiera cu Bulgaria: patrulele au fost suplimentate, iar controalele se fac cu mai multă atenție.
Ca urmare a datelor obținute, reprezentanți din peste 20 de ministere s-au reunit și au pus la punct ”Planul de acțiune și Planul de contingență privind eventuale amenințări la siguranța națională cauzate de un eventual aflux de migranți”.
”Este un plan de reacție rapidă la nivel național gândit pe etape. Modul în care pot fi valorificate informațiile obținute din teren, stabilirea locurilor în care ar putea fi ridicate eventuale tabere, realizarea de trasee, de coridoare pentru dirijarea migranților care ar putea ajunge la noi, suplimentările de forțe de la frontiere, toate acestea fac parte din acest plan”, au declarat pentru Libertatea surse din M.A.I..