Noua fântână arteziană din centrul municipiului Satu Mare a fost distrusă sâmbătă într-un dublu accident rutier bizar. Două vehicule de intervenție au rămas blocate în acest ansamblul decorativ, distrugându-l.
Primul vehicul căzut în fântână a fost un Mercedes Vito al MAI, care transporta echipament informatic la noul sediu al Prefecturii. Platforma fântânii arteziene a cedat, iar autovehiculul a rămas blocat. În sprijinul acesteia a fost solicitat ajutorul unei autospeciale de descarcerare ISU. Din păcate, și aceasta a rămas blocată în fântână. A fost necesară intervenția unei macarale pentru a o repune pe patru roți.
Autoritățile din judeţ a transmis că ambele echipaje se aflau în misiune, în momentul accidentului.
„Un incident regretabil s-a petrecut astăzi pe platoul Pieţei 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Două autoutilitare aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, un microbus al Direcţiei Generale de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei implicat în operaţiunea de mutare a sistemelor informatice ale Instituţiei Prefectului şi o autoutilitară de descarcerare aparţinând ISU Satu Mare au intrat pe suprafaţa noii fântâni arteziene de pe platou, aceasta cedând”, informează Prefectura Satu Mare.