Eveniment - 12 dec, 21:08
Un număr de șapte angajați ai societăţii Amurco Bacău au intrat, miercuri dimineaţă, în greva foamei, relatează România Liberă.
Aceștia şi-au anunţat intenţia de a aborda o astfel de formă de protest încă de acum trei zile.
Cei şapte salariaţi ai combinatului de îngrăşăminte chimice din Bacău vor protesta, chiar în fața societății.
Angajaţii au intrat în greva foamei după ce, în mai multe rânduri, au înregistrat întârzieri salariale. De asemenea, aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că, dela 1 aprilie, se anunţă scumpirea gazului metan – indispensabil în procesul tehnologic de la Amurco.
Salariaţii Amurco au protestat în mai multe rânduri, ultima dată chiar în această lună, dar niciodată nu au primit răspunsuri care să-i liniştească.