Bărbatul român care spiona obiective militare pentru Rusia a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit

Bărbatul român care spiona obiective militare pentru Rusia a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit
Sursa foto: Facebook - Alex Piscan

Alexandru Pişcan, bărbatul acuzat de DIICOT că a trimis mai multe fotografii cu obiective militare românești sau NATO Ambasadei Rusiei de la Bucureşti, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la pedeapsa cu închisoarea. Românul trebuie să ispășeașcă cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, în formă continuată, potrivit Agerpres.

Bărbatul a fost arestat preventiv în luna mai, măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori.

Începând cu anul 2022, Alexandru Pişcan a colectat informații cu caracter militar și a surprins în fotografii tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, ajutând astfel la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, care ulterior erau trimise către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, potrivit DIICOT.

Potrivit Codului penal, infracţiunea de trădare se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, însă pedeapsa redusă de care beneficiază Alexandru Pişcan se datorează faptului că și-a recunoscut vinovăţia în timpul procesului.

Românul ar fi vrut să candideze pentru funcția de primar

Conform presei locale din judeţul Prahova, Alexandru Pişcan şi-a anunţat în luna martie intenţia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.