Barbie, filmul care a bătut recordurile, interzis în tot mai multe țări / Care este adevăratul motiv

Barbie, filmul care a bătut recordurile, interzis în tot mai multe țări / Care este adevăratul motiv

Fanii din toate colțurile lumii s-au îndrăgostit de personajele principale ale filmului Barbie, mai ales de Margot Robbie, cea care reprezintă „perfecțiunea”. Cu toate acestea, filmul popular în întreaga lume a fost deja interzis în mai multe țări, scrie Spynews.ro.

Succesul  „Barbie” nu a oprit mai multe țări să interzică filmul

Filmul „Barbie” a căpătat încasări care au depăşit 537,5 milioane de dolari la box office-ul nord-american ,în mai puţin de o lună de la lansarea în cinematografe, la 21 iulie. Totodată, pelicula a surclasat filmul „The Dark Knight” care a fost premiat cu Oscar.

Chiar dacă a atras cele mai multe recorduri în întreaga lume, Algeria a interzis filmul Barbie din cauza faptului că promovează homosexualitatea şi alte devianţe occidentale, dar şi pentru că nu corespunde credinţelor religioase şi culturale din Algeria.

De asemenea, și Kuweitul a interzis filmul în cinematografe. Motivul, de această dată, este faptul că producţia aduce atingere moralei publice, potrivit autorităţilor din acest stat petrolier extrem de conservator din Golf.

„Barbie promovează homosexualitatea şi schimbarea de sex, susţine respingerea tutelei tatălui, subminează şi ridiculizează rolul mamelor şi pune sub semnul întrebării necesitatea căsătoriei şi a întemeierii unei familii.”, a explicat Ministrul libanez al Culturii.

Barbie, fenomen comercial

Filmul Barbie a devenit obiectul unei intense campanii de marketing; de la ţinute vestimentare, accesorii diverse, patine cu rotile etc.

Ei bine, lansarea filmului a determinat totodată creşterea vânzărilor de păpuşi în special în Africa de Sud.

„Filmul a captat imaginaţia cinefililor din lumea întreagă, iar rezultatele sunt cu adevărat impresionante, cu un cumul mondial care a depăşit în acest weekend un miliard de dolari”, a precizat Paul Dergarabedian, analist media în cadrul companiei specializate Comscore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`