Timiș: Bătaie ca-n filme la o nuntă. A fost nevoie de intervenţia mascaţiilor (VIDEO)

Bătaie ca-n filme la o nuntă din Timiş. Ameţiţi de aburii alocului, mai mulţi tineri s-au încăierat spre dimineaţă în curtea restaurantului. A fost nevoie de intervenţia mascaţiilor pentru ca spiritele să se calimeze. În urma scandalului doi bărbaţi au ajuns la poliţie. Nu e prima dată când cei doi au probleme cu legea, spun surse din rândul acnhetaorilor, informează B1 TV.

Totul s-a întâmplat la o nunta organizată într-un restaurant din Buziaş. Spre dimineaţă, câţiva petrecăreţi care întrecuseră măsura cu alcoolul au cerut ca muzica să fie oprită. Imediat, spiritele s-au încins, iar întreaga petrecere s-a transformat într-un ring de box, în care au intrat mai mulţi petrecăreţi.

Pentru a readuce lucrurile la normal, polițiștii din Buziaș, care au ajuns imediat la locul scandalului, au fost nevoiți să ceară sprijinul echipajelor de la trupele speciale din Timișoara. Mascații au reușit să pună capăt conflictului. Au dus la audieri mai multe persoane. În urma aletercaţiei, unul dintre părinţii mirilor s-a ales cu o rană serioasă pe față.

După audieri, polițiștii și procurorii au decis să rețină doi indivizi, unul din Buziaș și unul din Timișoara.

Bărbații ar fi fost cei care au provocat conflictul, iar oamenii legii susțin că aceștia au mai avut probleme cu legea. Unul dintre ei a fost condamnat pentru tâlhărie, iar celălalt a comis mai multe infracţiuni în străinătate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Ultima oră
21:08 - Stelian Tănase: Bolojan a fost inventat de moțiunea de cenzură. PSD-iștii și Nicușor Dan au calculat prost / PSD a generat crize, el însuși fiind într-o criză (VIDEO)
20:36 - Stelian Tănase: „Nicușor Dan are o problemă structurală. Asta îl face un președinte foarte slab și va genera această criză de multe ori”. Despre ce este vorba (VIDEO)
20:12 - Fuego e și colecționar de artă. A plătit 24.000 de euro pentru un tablou cu Regina Maria: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”
19:49 - Alertă în Tulcea: Proiectil cu două kilograme de explozibil, descoperit într-o curte
19:24 - Tudor Chirilă, despre reprezentanta României la Eurovision: „Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe” (VIDEO)
18:59 - Pîslaru: „România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc. Dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști”
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 mai: Racilor li se poate îndeplini orice dorință în plan financiar, cu o singură condiție (VIDEO)
17:47 - O femeie din Alba a rămas fără 55.000 de lei. Cum au acționat escrocii
17:18 - Gorj: Bărbatul dat dispărut pe 6 mai a fost găsit mort în râul Jiu
16:51 - Pîslaru spune că PSD trebuie să rezolve criza, deoarece el e vinovat de „toată această șaradă”. De ce premierul tehnocrat nu e o soluție