Medicul Beatrice Mahler a anunțat că toate paturile ATI de la Institutul Marius Nasta s-au ocupate, iar creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 se vede în spitale.
Managerul Institutului Marius Nasta spune că varianta Delta este extrem de vicleană, iar pacienții care au ajuns în stare gravă în spitalul pe care îl conduce s-au confruntat cu boala minim 10 zile, acasă.
Totodată, la Marius Nasta, majoritatea persoanelor internate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar cel mai tânăr pacient internat are 52 de ani.
Medicul Beatrice Mahle spune că trendul ascendent al numărului de cazuri de COVID-19 este îngrijorător, varianta Delta fiind extrem de vicleană.
„Suntem abia la început de evoluție a valului 4. Varianta Delta e extrem de vicleană, trebuie să înțelegem asta, să recunoaștem simptomele, să ne testăm, să nu stăm acasă foarte mult dacă avem simptome.
Este îngrijorător acest trend ascendent deoarece lângă un pacient cu formă severă la domiciliu sunt și alte persoane la fel. Mă întreb dacă anchetele epidemiologice se desfășoară, dacă pacienții declară că sunt bolnavi”, a declarat Beatrice Mahler, pentru Digi24.
Mahler a anunțat că la Marius Nasta s-a ocupat ultimul loc din secția dedicată pacienților COVID-19. Cele mai multe persoane ajung la spital în stare gravă, după ce boala evoluat, acasă, timp de aproximativ 10 zile.
„Avem presiune mare pe ATI Covid. Pacienții care ajuns la noi în ultimele zile au ajuns cu forme severe după 10 zile de evoluție la domiciliu. Este îngrijorător, pentru că atrage atenția asupra gravității cazurilor care sunt evolutive”, a explicat ea.
Majoritatea pacienților internați la Marius Nasta sunt nevaccinați, în secția de COVID-19 existând totuși și două persoane ce sunt vaccinate cu schema completă, dar prezintă comorbidități.
Pacienții vaccinați, dar care au comorbidități, prezintă un număr mai scăzut de anticorpi, dezvoltați în urma imunizării cu serul anti-COVID.