Biletele de tren a fost scumpite pe furiș. Nici Ministerul Transporturilor, nici CFR Călători și nici operatorii privați nu au anunțat nimic, scrie Club Feroviar.
Sursa citată amintește că, vinerea trecută, SNTFC CFR Călători a emis un comunicat în care a anunțat noutățile din Mersul Trenurilor 2023-2024, dar în care nu era pomenit nimic de creșterile de prețuri.
Biletele de tren au fost scumpite, în medie, cu 8,8%.
Acum, de exemplu, un bilet de Intercity București – Brașov costă 73 de lei, în loc de 64 lei. Un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio e 78,5 lei, pe ruta București Nord – Suceava e 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad e 145 de lei.
„Tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație înregistat în luna octombrie a anului. Valorile rezultate sunt rotunjite la cea mai apropiată valoare de 50 bani și 1 leu”, a declarat, pentru Club Feroviar, Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).
Ultima oară, biletele de tren s-au scumpit cu 20%, pe 1 iulie anul trecut.