Bogdan Chirieac semnează ca acționar al companiei WBS Holding, controlată de brokerul Cristian Sima

Bogdan Chirieac semnează ca acționar al companiei WBS Holding, controlată de brokerul Cristian Sima

Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat, miercuri, în exclusivitate, în cadrul emisiunii Sub semnul întrebării de pe B1 TV un document din anul 2000 al companiei WBS Holding Limited din Insulele Virgine, în care jurnalistul Bogdan Chirieac semnează ca acționar al firmei.

Brokerul Cristian Sima, care a fugit din țară după ce a pierdut toți banii clienților săi, apare ca acționar în grupul acționarilor vechi, cu 84 de părți deținute, reprezentând 26,500 din capital.

Prin acest acord, proprietarii firmei declară că sunt de acord să le scadă noilor acționari numărul de părți deținute de WBS Holding, nu mai puțin de 50% din totalul părților, si să emită 250 de noi părți în WBS , la 10.000 de dolari fiecare, astfel încât să intre în contul acționarilor noi.

Jurnalistul Bogdan Chirieac face parte din grupul noilor acționari, cu 25 de părți WBS Holding, reprezentând 7,8125 capital.

Refugiat în Islanda după ce a fost acuzat că a fugit cu banii clienţilor, brokerul Cristian Sima a susţinut că, în anul 2000, concernul Ericsson ar fi dat mită unor politicieni români, ca să obţină contractul de 40 de milioane de dolari pentru implementarea serviciului de urgenţă 112 în România.

Plăţile ar fi fost făcute către jurnalistul Bogdan Chirieac, prin conturile companiei WBS Holding, care, ulterior, a virat banii în conturile politicienilor implicaţi.

Sima reafirmă că Bogdan Chirieac a deținut 5% din WBS Holding Limited, deşi jurnalistul a negat deja acest lucru. Compania WBS Holding Limited este o firmă de tip offshore cu acțiuni “la purtător” ceea ce înseamnă că proprietarii firmei se pot schimba în orice clipă prin simpla lor înmânare către alte persoane.

Cristian Sima a făcut afaceri cu Bogdan Chirieac. În perioada 1998-2001, jurnalistul a deţinut 5% din WBS Holding Limited, offshore înregistrat în Insulele Virgine Britanice, controlat chiar de brokerul fugar.

Bogdan Chirieac apare ca acționar la WBS Holding

Embed: