Adina Kramer, fostă Samson, a venit în urmă cu doua zile în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti cu o poveste care poate răsturna cam toate calculele pe tema dispariţiei definitive a lui Gheorghe Nichita din politica ieseană, scrie BZI.
În acest dosar, judecatorii de la Tribunalul Bucuresti l-au condamnat în primă instanţă la o pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare în regim de detenţie. Acum, Gheorghe Nichita a considerat că nu mai are nimic de pierdut şi a solicitat instanţei de apel să aprobe audierea fostei sale amante.
Declaratia Adinei Samson a reprezentat una dintre cele mai bune probe ale procurorilor de la Direcţia Naţională Anticoruptie (DNA), Structura Centrală, pentru obţinerea condamnarii fostului primar al Iaşului. Dar acum, Adina a detonat bomba, retrâgându-şi mare parte dintre declaraţiile date în dosarul de corupţie în care Nichita e acuzat că a luat şpagă.
Blonda susţine că a fost forţată să declare lucruri neadevărate, fiind ţinută într-o presiune foarte mare atât de procurorii de la DNA, cât şi de Serviciul Român de Informaţii (SRI).
„Am fost contactata de către DNA Bucuresti, in timp ce ma deplasam spre casa. Mi s-a spus sa opresc masina pe dreapta. Mi s-a indicat locul intalnirii: gangul spre magazinul Moldova din Iasi, pe o straduta laterala. Mi s-a indicat masina in care sa ma urc: un automobil Dacia Logan alb. M-am conformat. In masina se aflau doua persoane. S-au recomandat a fi de la DNA Bucuresti. Am fost condusa catre o camera de hotel din zona Tudor Vladimirescu, in campus. Acolo mai erau doua persoane, care s-au recomandat a fi de la DNA Bucuresti si SRI. Mi s-a solicitat o declarație impotriva lui Nichita Gheorghe, ca martor protejat, motivandu-se ca el ar fi o persoana periculoasa pentru mine, ca viata mi-ar fi pusa in pericol si ca Nichita Gheorghe ar fi contactat o persoana din Londra, care s-ar deplasa catre Iasi, special ca să mă ameninte. Mi s-a spus ca daca nu voi da aceasta declaratie, situatia va escalada impotriva mea si ca voi avea de suferit. Am refuzat. Mi s-a spus ca daca ma razgandesc, sa-i contactez, sa dau respectiva declaratie”, a relatat Adina Kramer.
„Timp de aproximativ 10 zile, am fost contactata telefonic de 3-4 ori pe zi, pana la 25 aprilie 2015, cand ma aflam la o terasa din complexul Palas, impreuna cu o cunostinta. Au venit doi barbati la masa noastra si au amenintat persoana respectiva. I-au spus: „pleci urgent din Iasi”. M-am speriat foarte tare, i-am contactat pe cei de la DNA Bucuresti si am spus ca vreau sa dau acea declaratie. Ei mi-au raspuns ca am luat decizia cea mai buna si ca pe 27 aprilie, la ora 5 dimineata, ma astepta o masina in fata blocului in care locuiesc, urmand sa ma conduca la DNA Bucuresti. La ora respectiva, am coborat si m-am urcat in masina. Am fost dusa la parcarea de langa McDonald’s. Acolo m-a preluat alta Dacie Logan, unde se aflau doua persoane, de la DNA Bucuresti. Pe drum, mi s-au pus intrebari insistente despre Nichita Gheorghe, despre relatiile dumnealui cu mai multi oameni de afaceri din Iasi. Persoana de la SRI raspundea la apelativul Vlad”, a mai declarat Adina Kramer.
Ea mai sustine și ca timp de doua zile ar fi fost aproape sechestrata intr-o vila de protocol a SRI, situata in Gura Humorului. „Pe 28 aprilie 2015, am fost sunata la serviciu de la DNA Bucuresti, spunandu-mi-se ca dupa serviciu voi fi preluata de o masina si dusa la o vila de protocol a SRI aflata in Gura Humorului. Acolo am stat doua nopti fara niciun mijloc de a comunica cu familia. Pe 30 aprilie, am fost dusa inapoi spre Iasi si lasata in parcarea din fata Palatului Culturii, unde era masina mea. Masina a fost perchezitionata. Apoi, in drum către Politia Iasi, mi-a fost perchezitionat calculatorul. Am semnat procesele verbale de perchezitie si am fost dusa catre Bucuresti cu masina, impreuna cu colegul meu de serviciu”, a mai declarat fosta amantă a primarului Nichita.
De asemenea, si in legatura directa cu acuzatiile din dosarul privind managementul traficului din Iasi, Adina Kramer sustine ca a fost pusa de catre procurorii de la DNA sa declare lucruri false. In legatura cu plangerile depuse de ea impotriva lui la Parchet acum sustine ca le-a depus din gelozie.
„Nu vreau sa comentez pe marginea acestui subiect”, a declarat miercuri fostul edil într-o discuţie telefonică cu reporterii BZI.