Lider de sindicat către Carmen Dan: E timpul să pleci acasă pentru că ai ascultat ordine pentru protejarea unui infractor de drept comun

Lider de sindicat către Carmen Dan: E timpul să pleci acasă pentru că ai ascultat ordine pentru protejarea unui infractor de drept comun
Sursă foto: Facebook / Carmen Dan

Carmen Dan i-a condamnat la moarte zilnic pe poliţişti pentru că i-a trimis în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani, le-a călcat demnitatea poliţiştilor în picioare, i-a umilit şi i-a trimis în patrulare în coşciuge cu roţi, a precizat vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică, într-o postare pe Facebook, de luni.

Bogdan Bănică a acuzat-o pe Carmen Dan de minciună, că le-a permis infractorilor să le „rânjească” în fațăpoliţiştilor, că l-a protejat pe Liviu Dragnea, că i-a trimis în misiuni cu echipament depăşit şi că i-a umilit pe poliţişti.

„E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine făţarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai minţit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor.

Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind şi complotând, să ne rânjească infractorii în faţă, la adăpostul umbrelei roşii.

Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii.

Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menţinându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleaşi coşciuge cu roţi, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani.

Pentru că nu ţi-a păsat. Şi pentru că ne-ai umilit. Şi pentru că în continuare ai permis ca poliţiştii să-ţi fie hăcuiţi în posturi de poliţie, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu ţestele despicate.

Pentru că ai fost #nimic şi ai făcut #decâtnimic”, a scris vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus.

Liderul de sindicat a mai adăugat faptul că ministrul Carmen Dan a vrut să intre în istorie şi a reuşit, dar că va rămâne în amintirea colectivă ca „cel mai incompetent, ocult, slugarnic şi anost ministru al internelor pe care l-a avut România postdecembristă!”.

„Ciolanul s-a terminat, stăpânul nu mai are altele să vă dea. E timpul, doamna Dan, dacă ai un dram de onoare, să pleci!”, mai scrie Bogdan Bănică.

„Dumneata, cu toată șleahta de sfertodocți incompetenți, ați mâncat tot covrigul, până la ultima firimitură, nesătuilor, până la ultimul grăunte de mac. Ați lins și ambalajul, tot! A rămas doar gaura. Ia-ți-o, bag-o sub eșarfă și pleacă acasă! Acum!”, a completat el.

Foto: vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică (sursăfoto: Facebook / Bogdan Bănică)

Postarea originală a lui Bogdan Bănică

Ultima oră
23:56 - Alertă la Bușteni. Salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea unui bărbat căzut într-o râpă
23:47 - Grav accident rutier pe litoral. O femeie a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. A fost solicitat și elicopterul SMURD
23:46 - Variante pentru începerea cursurilor. Sorin Cîmpeanu: Nu voi intra peste autonomia universitară. Respect deciziile universităților și dacă sunt provaccinare, le și încurajez (VIDEO)
23:29 - MAE, atenționare de călătorie pentru turiștii care merg în Spania: coduri galben și portocaliu de caniculă, vijelii și ploi torențiale
23:11 - Claudiu Năsui: Avem o problemă cu sărăcia. Suntem campioni europeni la sărăcie în muncă / Ce spune ministrul despre măsura Zero taxe pe salariul minim (VIDEO)
22:51 - Emilian Imbri: Toți cei care sunt, în prezent, în ATI nu sunt vaccinați. Sunt și persoane tinere internate (VIDEO)
22:12 - Octavian Jurma, avertisment cu privire la valul patru: Majoritatea cazurilor de COVID-19 sunt cu varianta Delta. Relaxarea este înspăimântătoare (VIDEO)
22:11 - De ce nu sunt desființate pensiile speciale? Claudiu Năsui: Nu e consens în coaliție. USR-PLUS, cu 15% în Parlament, trebuie să mobilizeze 51%. Când vezi votul, vezi adevărata poziționare a unui partid (VIDEO)
21:51 - Turiștii se plâng de prețurile de pe litoral. Cât trebuie să plătești pe un colac și o pereche de papuci de plajă la Mamaia dacă le-ai uitat acasă
21:35 - Claudiu Năsui: Clasa politică a inventat funcții inutile ca să existe salarizare pentru unii. Vrem să schimbăm legislația, să desființăm sinecurile. Cred că românii nu-și dau seama câte sinecuri sunt în statul român (VIDEO)