Comisia Europeană a publicat distribuția fermelor agricole din Uniunea Europeană, în funcție de suprafața exploatată și indicatorul de eficiență a exploatării terenului agricol, numit suprafața agricolă utilizată (UAA), potrivit fermierinromania.ro.
În raport de mărimea fermei,media europeanăeste de 16,6 hectare, dar cele mainumeroase suntfermelemici.Astfel, două treimi din fermele europenemăsoară mai puțin de 5 hectare. Doar 7 %din ferme au50dehectare sau mai mult.Fermele foarte mari, de peste 100 hectare, sunt doar în proporție de 3,3% din totalul fermelor la nivelul UE. Explotațiile agricole care au între 10 și 20 de hectare sunt în proporție de 12%.
Sursa: Comisia Europeană
Trebuie remarcat că indicatorul care măsoară intensitatea utilizării terenului (UAA) este mult mai mare pentru fermele cu suprafațe mari în comparație cu fermele mici. Este vorba despre un indicator UAA care ajunge la fermele de peste 100 hectare la 52,7%, în timp ce pentru fermele de dimensiuni mici (sub 5 hectare) indicatorul este de numai 6,1%. În general, cu cât dimensiunea fermei este mai mare cu atât indicatorul UAA crește, ceea ce arată productivitatea mai ridicată a fermelor cu o suprafață de peste 30 de hectare.
Analiza datelor este importantă întrucât, în acest moment, la nivel european se pune problema plafonării subvențiilor de la bugetul european pentru fermele mari.
România nu susține plafonarea subvențiilor, pentru că agricultura românească este caracterizată atât de ferme mici, dar și de apariția, în ultimii ani, a fermelor de mari dimensiuni.