Examenul de bacalaureat de anul acesta nu vine cu nici un fel de modificare în ceea ce priveşte structura şi materia, faţă de examenul de anul trecut. Nu se va renunţa nici la măsurile de securitate, a anunțat ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.
Deşi Opoziţia a încercat să speculeze politic bilanţul bacalaureatului din anul anterior, părinţii s-au declarat multumiţi, constată ministrul Educaţiei.
„Am avut o reacţie foarte bună din partea părinţilor. Mulţi au spus şi recunoscut că un Bacalaureat serios este mai important pentru copiii lor decât un Bacalaureat pe care îl ia toata lumea.(…)” a spus Baba.
Ministrul a subliniat încă o dată importanţa unui examen corect, la care să nu se copieze.
„Aceste examene nu sunt nişte ghilotine, ele nu împiedică tinerii să se dezvolte. Pur şi simplu ne arată, ca o imagine în oglindă, cum suntem, dacă suntem buni pentru învătământul superior sau dacă putem să facem alte lucruri, mai importante, cu viaţa noastră” consideră ministrul.
Anul acesta, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia elevilor 20.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi tehnic.