O elevă de clasa a V-a, în vârstă de 11 ani, din comuna Sângeru, Prahova, i-a transmis unei colege de clasă un mesaj audio de-a dreptul înfiorător. Fata este elevă la școala „Emil Palade” din Ploiești.
Eleva de 11 ani din Prahova și-a amenințat colega că o poate înjunghia oricând, scrie Ziarul Incomod.
„Pot să vin cu un cuțit la școală și să i-l bag în burtă”, i-a spus eleva de clasa a V-a colegei sale.
Ulterior, cazul a ajuns în atenția polițiștilor prahoveni, care au deschis un dosar penal.
„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, stabilindu-se faptul că la data de 20 noiembrie a.c., unei minore în vârstă de 11 ani, din comuna Târgșoru Vechi, i-ar fi fost trimise înregistrări audio care conțineau amenințări cu acte de violență, de la o altă colegă, tot de 11 ani, din comuna Sângeru.
În cauză, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, au transmis polițiștii prahoveni, conform sursei citate.
Un cadru didactic de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, Bihor, a fost înjunghiat de o fată în vârstă de 16 ani. Dascălul a fost transportat la spital și dus direct în sala de operație.
„Chiar acum este în blocul operator. Se intervine chirurgical, după ce în urma înjunghierii cu un corp ascuțit, probabil un cuțit, a suferit o plagă penetrantă. El este stabil, a fost conștient și stabil în permanență, dar având în vedere locul, localizarea plăgii, a trebuit intervenit de urgență”, a spus Dr. Hadrian Borcea, despre starea de sănătate a profesorului.